ZGOMOTE FINALE

 

Se-aud zgomote ciudate, tunetele se-nmulțesc,
Semne-n lumea naturală, vremuri grele prevestesc,
Dragostea stă-n carantină, oamenii-au uitat de bine
Și ignoră jertfa crucii și sfârșitul care vine.

Către mâine, alta este alergarea omenirii…
S-au dus zilele senine, s-au scuturat trandafirii…
Când nu plouă, când ne plouă și cu apă și cu pietre
Pentru că în casa păcii nu mai arde focu-n vetre.

Când se prăbușesc în tină turnurile sidefate,
Când vin viruși luciferici și atacă pe la spate…
Se aruncă peste maluri valurile cătrănite
Pentru că am dat blândețea pentru un castron de linte.

Azi purtăm măști peste față să întâmpinăm furtuna
Dar de fapt, noi muritorii, purtăm măști întotdeauna…
Poate doar pe ici, pe acolo mai găsești sinceritate
Însă grosul omenirii are hainele pătate.

Așa că semnul mirării n-ar mai trebui să fie
Că nimic nu ne mai miră într-o lume cenușie…
Nu sunt pesimist din fire, doar că scrie în Scriptură
Că nu mai avem soluții, suntem în încurcătură…

Unul singur mai rămâne ca soluție supremă,
Ca formulă crucială pentru cea mai grea problemă…
Unul singur… Iată Omul, Cel cu crucea grea-n spinare,
Ele este Mântuitorul, El e singura salvare…

Alex D Jercan 25.05.20

 TE URMEZ

 

Sunt aici și Te urmez,
Țin și eu de cruce…
Mai suspin, mai lăcrimez
Încet, însă avansez,
Nu stau în răscruce.

Porți toată osânda mea,
Îmi e și rușine…
Cari povara cea mai grea
Până sus pe Golgota
Ca să-mi fie bine…

Ce valoare aveam eu
Ca să-Ți fie milă?
Tu, Prea-sfântul Dumnezeu
Să cobori în cortul meu
Lângă o fosilă?

E greu, greu de înțeles
Planul de Maestru,
Pur și simplu ai ales,
Tu Stăpân de Univers
Să ajungi terestru…

Tu Stăpân pe bogății,
Creator a toate,
Stăpân peste-mpărății
Ai venit… și-o să mai vii
Pe neașteptate.

De aceea tot mereu
Fug de rătăcire…
Ești Mântuitorul meu,
Mă aștepți sub curcubeu…
Te iubesc, Iubire…

Alex D Jercan 24.05.20

SĂ UITĂM DUREREA

 

Haideți să uităm de rele, de chinuri obositoare
Care ne atacă mintea, și ne fură din odihnă,
Să ne-ascundem în iubirea cea divină, ce nu moare,
Să ne-adăpostim la cruce pentru liniște și tihnă.

Să dăm răul la o parte și să ne lipim de bine,
Să uităm toată durerea care ne-a străpuns trăirea
Și înlăturând toți norii, să avem gânduri senine
Lăsând să domnească-n suflet Doamna cerului, Iubirea.

Să uităm de tribunale, de afaceri clandestine,
De viruși, de poluare înăuntru și-n afară
Și să promovăm, prieteni, Dragostea ce ne susține
Când ne-alunecă piciorul și povara nu-i ușoară.

Să distrugem zidul care ne separă cu doctrine
Care nu-și au rădăcina în divinele cuvinte,
Să-nțelegem că ne trecem, ne-au rămas zile puține
Și o să ne prindă clipa unor „noi așezăminte.”

Hai să ningem cu iubire, mângâiere și tandrețe
Și să investim în ceruri… Cerul nu falimentează…
Lăsați soarele pe frunte, să vindece de tristețe,
Să ne transformăm ființa și în „sare și în rază.”

Într-un veac ce ne aleargă cu amenințări severe,
Într-un veac al distanțării care cerne-n ciur credința,
Haideți toți să înțelegem că în vremuri de durere
Dumnezeu ne e salvarea, El aduce biruința.

Alex D Jercan 23.05.20

TIMPUL CU ROST

 

Să nu lăsăm ca viața să ne fugă,
Să nu ne risipim fără un rost,
Să nu ne pierdem timpii pentru rugă
Și din Scripturi să facem adăpost.

Nemuritor, nu-i nimeni pe planetă
Și orice om are bilet doar dus,
Speranța noastră nu stă-n eprubetă
Ci în oferta Domnului Isus.

Deschideți, oameni, poarta la intrare
Și spargeți lacătul cel ruginit,
Să intre al neprihănirii Soare,
Să intre-n inimi Cel ce S-a jertfit.

Secundele se sting ca licuricii,
Se duc spre viitor ca un torent,
Haideți să nu plătim amendă fricii
Ci să ne luăm, la har, abonament.

Destul cât au plătit ne-ascultătorii,
Destul cât au plătit cu viața lor,
Acum e vremea marilor victorii,
Avem nevoie de Mântuitor.

E harul dat, dar este cu măsură,
De-i primăvară, toamnă, iarnă-n ani,
Noi n-avem timp de investit în ură
Și nu ne vindem viața pentru bani.

Trec zilele… să spunem nu risipei
Și să trăim credința mai frumos,
Se duce viața pe aripa clipei,
S-alegem mântuirea prin Hristos.

Alex d Jercan 15.05.20

 „FUGA LUI CAIN”

 

Credeai că dacă fugi nu te va prinde?
Credeai că merge chiar de nu-ți spui ruga,
Că suferința nu se va extinde
Până acolo unde te-a dus fuga?

Tânăr fiind, credeai că nu se poate
S-ajungi cândva la marile extreme,
Că dacă-nveți doctrina lui Socrate
Este de-ajuns să treci peste probleme?

Credeai în „carpe diem” și-apocrife,
În tinerețe fără bătrânețe
Astrologie, Nostradamus, cifre
În frumusețe fizică, ospețe?…

Credeai că dacă te ascunzi în mare,
În crăpătura urii îndelunge,
În forme și idei „superioare”,
Acolo ochiul cel divin n-ajunge?

Cândva și Cain a crezut, sărmanul,
Și-a tot fugit mereu tot mai departe
Să nu se-aplice~n cazul lui firmanul
Pe care Dumnezeu l-a scris în Carte…

Dar ochiul cel Divin era oriunde…
Da, unde să te-ascunzi de Cel ce poate?
Om care fugi de Tatăl tău, răspunde:
Unde să poți să te ascunzi de moarte?

Alex D Jercan 09.05.20

POTIR AMAR

 

Te-am văzut trecând… Sub cruce, Te împleteceai pe cale,
Povara era prea mare dar rugile verticale…
Mă-ntrebam cu chin în suflet: Tu ești omul fără vină,
De ce aspra condamnare, de ce-Ți este cupa plină?

Haina simplă, sfâșiată, răni pe trup din abundență,
Spinii asprii-Ți stau coroană… Doamne, câtă violență…
Un roman, cu scorpionul, lovește fără-ncetare
Haina s-a lipit de piele și pe piept și pe spinare…

Totuși mergi, mergi înainte… către capătul de cale
Gloata-mpinge de la urmă cu tendințe criminale,
Prietenii nu-s cu Tine, au fugit poate de frică,
Pentru că-n sertarul minții au strâns o credință mică.

Câteva femei sărmane purtând elegii pe buze
Te urmează fără teamă cu privirile confuze,
Iar copiii luați în brațe, binecuvântați de Tine,
Nu știu bieții ce să creadă… ei ar vrea să Ți se-nchine.

Ură multă, multă ură… Și-n suflet și pe figură
Și iudeii și romanii Te urăsc peste măsură…
Numai eu… eu… dar cu cine am votat în plen cu graba?
Am votat eu pentru Tine sau cumva pentru Baraba?

Trădătorul… nu e Petru, nici Pilat, nici vreun iudeu,
Trădătorul cel mai mare, din mulțime, sunt chiar eu…
Stau sub umbra firii mele și o lacrimă îmi vine…
Milă-ar trebui să-mi fie nu de Tine ci de mine…

Tu ai dus întreg calvarul pentru lumea care moare,
Eu? Nici crucea mea umilă, ca s-o port, nu sunt în stare.
Mie-ar trebui să-mi fie, regretând, multă rușine
Că Ți-am pus poveri pe umeri și mi-am bătut joc de Tine.

Dar ce mare har, o Doamne, reverși binecuvântare
Către fiecare suflet prin jertfa mântuitoare!…
Ca tâlharului și mie îmi oferi șanse divine,
Când spui: „Adevăr zic astăzi, tu vei fi în rai cu Mine…”

Alex D Jercan 09.05.20

N-AM FOST PE FAZĂ

 

Mi-am dorit dintotdeauna să am multă bucurie,
Să n-am treabă cu tristețea, cu teama, cu disperarea
Însă nu am fost pe fază, eram în călătorie
Când Isus a spus o Pildă cu firea și nonvaloarea.

Am vrut liniște și pace într-o lume dificilă
N-am vrut gânduri încărcate cu proverbe seci și-amare,
Mi-am dorit înțelepciune și o inimă stabilă
Însă n-am ajuns din vreme când Isus vorbea de „sare.”

În livada umilinței m-am vrut pom cu multe roade
Să nu fiu, prin rea credință, bun prieten cu pelinul
Dar n-am fost prezent, se pare, între multele noroade
Când Isus cu voioșie a spus pilda cu smochinul.

Mi-am zis să iubesc temeinic… Iubire neprefăcută
Să cultiv de-a lung de vreme și să-mi onorez altarul
Dar iubirea mea, sărmana, s-a dovedit a fi slută…
Am lipsit când Domnul vieții a suportat tot calvarul.

După multele-mi absențe de la orele divine
Ce-ar trebui să urmeze de-o veni verificarea?
Când media generală pe picioare-abia se ține
Ce-ar fi normal să urmeze? Sigur, exmatricularea!…

Doar că Cineva anume mi-a pus ieri un plic în poartă
În care îmi da de veste… era practic veste zilei…
Că speranța mea trăiește, chiar de-i slabă nu e moartă,
Și că ar mai fi o șansă: Isus Hristos, ușa milei!…

Alex D Jercan 02.05.20

 ABONAMENT (monorimă)

ABONAMENT
(monorimă)

Când am pășit pe drumul crucii m-am abonat la viitor,
Știind, de fapt, că vor fi piedici și în final o să și mor…
Știam că viața nu-i o glumă pe care-o spui să ai umor
Și mai știam că-n suflet, zilnic, o să mă ardă, crunt, un dor.

Vor fi obstacole multiple,furci caudine de trecut
Zile și nopți întunecate și multe lucruri de făcut…
Nu toate vorbele primite avea-vor un contur plăcut
Iar viitorul o să fie probabil și necunoscut.

Vor fi „prieteni” ce vor strânge, cu grijă, ce-o să fac greșit
Ca mai apoi să mă așeze de stâlpul urii priponit
Iar alții vor pleca departe că le voi fi nesuferit
Pentru că i-am lăsat de-o parte și-am devenit om pocăit.

Știam că voi avea necazuri, de fapt, aveam să aflu scris
Că Însuși Domnul de pe cruce într-o împrejurare-a zis
Că-n lume n-o să fie simplu dar să am sufletul deschis,
După furtuni va fi și soare și după chinuri, paradis.

Știind de toate-aceste lucruri mi-am luat spre cer abonament
Și merg și merg de ani de zile, e important să fiu atent…
În marea luptă infernală să fiu soldatul competent
Ce-nalță Jertfa Mântuirii ca fiind unic Testament.

Știam că viața nu-i o glumă pe care-o spui să ai umor
Și mai știam că-n suflet, zilnic, o să mă ardă crunt un dor,
Și pentru c-am aflat că Domnul o să-mi dea viață chiar de mor…
M-am abonat la Jertfa Crucii… m-am abonat la viitor…

Alex D Jercan 01.05.20

APUSURI

 

Au apus atâtea zile de la vremea înălțării,
Orologiul cel profetic a bătut necontenit,
Mulți vorbind despre minunea Golgotei și-a învierii
Au apus crezând din suflet și cu eul răstignit.

A curs har cu-ndestulare peste lumea-ncremenită,
Milioane de cuvinte strânse-n cărți au predicat
Despre șansa mântuirii, despre vremea potrivită,
Despre-ntoarcerea acasă din oceanul de păcat.

Au apus cu steagu-n mână grănicerii-nțelepciunii,
Stând de strajă la hotarul dintre bine și necaz,
Stelele ce-au ars în noapte, martore-ale rugăciunii
Înălțate printre lacrimi de durere, după caz.

De privești la profeție vezi că-i toată împlinită,
Doar puțin de tot rămas-a, comparabilă cu-n strop,
Și chiar dacă împlinirea a părut încetinită
În curând o să se-ntâmple, sigur, ultimul „potop.”

Ce va fi, cum o să fie, câți se vor întoarce oare?
Numai Domnul Cel cu semne pe picioare și pe mâini
Poate ști ce-o să se-ntâmple într-o lume care moare
Amețită de furtuna alergării după pâini.

Au apus și vor apune ultimele rămășițe
Ale unui timp în care trebuia să fim atenți…
Oameni buni, nu mai e vreme pentru planuri mari și fițe
Ar fi pierdere șocantă să rămânem repetenți.

A învins până și moartea, S-a`nălțat în măreție
Și-a promis c-o să se-ntoarcă chiar la timpul potrivit…
Nu a precizat o dată… data fixă nu se știe,
O-ntrebare mai rămâne: dragul meu ești pregătit?

Alex D Jercan 25.04.20

PE LOC REPAUS…

 

Haideți să uităm de rele, de necazuri și durere
Să lăsăm în urmă noaptea, noaptea fără felinar,
Toate zilele când ruga învelită în tăcere
A cerut tribut de lacrimi și suspin cu gust amar.

Și pentru că primăvara, trudește la re-nfrunzire
Și presară flori pe ramuri, prin parcuri și prin grădini
Haideți să-nvățăm trezirea… Lecția de înverzire
Să ne fie pedagogul în viața de peregrini.

Să uităm de-amărăciunea unor vorbe spuse-n grabă
La mânie, la petreceri ori la club de „cărturari”
S-aruncăm la coș micimea, jignirea monosilabă,
Mintea s-odihnim că-i vremea pentru-a lua decizii mari.

Haideți să spălăm ideea înainte de-a o spune,
Să ne pieptănăm eseul înainte de-al rosti
Hai să ne bazăm, de astăzi, pe Hristos și rugăciune,
Și să renunțăm la bârfe născocite și prostii.

Hai să conjugăm iubirea zi de zi, clipă de clipă,
Să uităm de viruși asprii, morți și cimitire noi,
Cu-adevărul și frumosul să facem cu toți echipă,
Să spălăm prin jertfa crucii viața noastră de noroi.

Să ne-ntoarcem din pustia „fiului plecat de-acasă”
Ce-și bocea pe lângă roșcov viitorul cenușiu…
Suntem așteptați prieteni, Tatălui ceresc îi pasă…
Haideți astăzi și nu mâine, mâine poate fi târziu.

Alex D Jercan 24.04.20